Ai succes, dar tot mai ai nevoie de ceva în plus. Despre acest moment oamenii de succes vorbesc destul de rar, atât pentru că este greu de explicat neajunsul, dar și pentru că poate părea nepotrivit să spui că ceva îți lipsește tocmai atunci când, privit din exterior, ai toate motivele să fii mulțumit.
Ai muncit ani întregi pentru o poziție profesională, pentru o afacere stabilă, pentru independență financiară sau pentru un anumit stil de viață și cu siguranță au existat ani în care ai alergat de dimineața până seara, ai amânat vacanțe, ai acceptat compromisuri și ți-ai spus că va veni și momentul în care vei putea să te bucuri de toate lucrurile pentru care muncești.
Acel moment vine la un moment dat. Afacerea funcționează, veniturile sunt mai bune, casa la care te gândeai cu ani în urmă există deja, iar în agenda profesională apar întâlniri și proiecte pe care, la începutul carierei, nici nu îndrăzneai să ți le imaginezi. Și totuși? De cele mai multe ori bucuria succesului nu arată întotdeauna așa cum ți-ai imaginat-o, iar uneori, exact în perioada în care lucrurile par să se fi așezat, apare o întrebare pe care omul o spune mai degrabă în gând: „Și acum ce urmează? Ce fac?”
Este acel moment în care realizezi că lucrurile pentru care ai muncit atât de mult au devenit între timp viața ta obișnuită, iar ceea ce cândva părea o destinație începe să fie doar decorul firesc al fiecărei zile. Succesul nu este suficient!
Când visul de ieri devine normalitatea de astăzi
Psihologia explică o parte din acest fenomen prin ceea ce se numește adaptare hedonică. Termenul pare complicat, dar mecanismul este foarte simplu. Oamenii au capacitatea de a se obișnui inclusiv cu lucrurile cele mai bune care li se întâmplă și la care nici nu îndrăzneau să viseze în trecut. O promovare importantă, un venit mare, o mașină pe care ne-am dorit-o toată viața sau mutarea într-o casă de vis ne pot produce o satisfacție reală de moment, dar, după o vreme, ceea ce inițial era extraordinar începe să facă parte din normalitate. Biroul în care ai intrat pentru prima dată cu emoție devine locul în care vii în fiecare dimineață. Mașina pe care o priveai în parcare după ce ai cumpărat-o devine pur și simplu mașina cu care pleci la serviciu, iar nivelul financiar care cândva părea foarte îndepărtat poate deveni doar punctul de la care începi să îți construiești următoarele obiective.
Cercetările despre starea de bine arată că oamenii se adaptează schimbărilor din viața lor, inclusiv celor pozitive. Tocmai această capacitate de adaptare, care ne ajută enorm în perioade dificile, face ca și reușitele să își piardă din intensitatea emoțională inițială.
În timp, se mai întâmplă ceva, linia de sosire începe să se mute puțin câte puțin. Ne spunem că vom fi liniștiți când afacerea va ajunge la o anumită cifră, când vom ocupa funcția respectivă, când vom cumpăra casa pe care ne-o dorim sau când vom avea suficientă siguranță financiară încât să nu mai fim preocupați permanent de ziua de mâine. Succesul vine, ajungem acolo unde doar visam, ne bucurăm pe moment, iar după o vreme apare natural o următoare țintă. Obiectivele ne organizează viața, ne mobilizează și ne ajută să evoluăm, însă dificultatea apare atunci când întreaga noastră stare de bine este amânată pentru un moment viitor care se mută de fiecare dată puțin mai departe.
Întrebarea începe să se schimbe
Pentru mulți oameni, o perioadă importantă a vieții este construită în jurul ideii de a demonstra că pot. Pot să termine studiile, pot să își construiască o carieră, pot să conducă o echipă, pot să dezvolte un business, pot să câștige mai mult decât generația părinților lor și pot să își construiască singuri siguranța pe care și-au dorit-o. Este o motivație foarte puternică și, de multe ori, necesară, însă vine și un moment în care întrebarea „Ce mai pot obține?” începe să nu mai fie suficientă, iar în locul ei apare una mult mai personală: „Pentru ce fac toate acestea?” Uneori răspunsul vine ușor și spunem că facem tot efortul pentru familie, pentru libertate, pentru plăcerea de a construi, pentru independență sau pentru că iubim pur și simplu ceea ce facem. Alteori, răspunsul este mai greu de găsit, mai ales atunci când descoperim că o parte dintre lucrurile pe care le-am urmărit nu au fost niciodată în totalitate ale noastre, ci au venit ca automatisme sau șabloane din familie, din educație sau din societate.
Generațiile care au învățat că trebuie mai întâi să fie în siguranță
În România, discuția despre succes are și o particularitate importantă. Multe generații au crescut în familii în care siguranța materială nu era ceva garantat, iar mesajele primite de copii au fost, firesc, despre stabilitate, să învețe bine, să aibă o meserie serioasă, să își găsească un loc de muncă sigur, să își cumpere o casă și să nu depindă financiar de nimeni.
Pentru părinții și bunicii care au trecut prin perioade de lipsuri sau instabilitate, aceste obiective au reprezentat mai mult decât succes, au reprezentat protecție. Astfel de mesaje se transmit însă mai departe și pot deveni, fără să ne dăm seama, scenariul după care ne construim viața.
Facem școala potrivită, alegem profesia potrivită, muncim mult, avansăm permanent, acumulăm și devenim foarte buni la a realiza ceea ce am învățat că “trebuie să realizăm”. Uneori, după ce bifăm o mare parte dintre aceste lucruri, apare o surpriză și anume că vom conștientiza că nu știm foarte bine ce ne dorim cu adevărat să facem mai departe.
Explicația nu este neapărat că am ales greșit tot ce am făcut până atunci. Mai degrabă, este posibil să fi trecut mult timp de când ne-am întrebat, cu adevărat, ce ni se mai potrivește și facem totul pe pilot automat pentru a bifa succesul.
De ce succesul exterior nu răspunde tuturor nevoilor noastre
Teoria autodeterminării, dezvoltată de psihologii Edward Deci și Richard Ryan, vorbește despre trei nevoi psihologice importante pentru starea noastră de bine: autonomia, adică sentimentul că propriile alegeri ne aparțin, competența, adică sentimentul că putem face bine lucrurile importante pentru noi, și relaționarea, nevoia de a avea conexiuni autentice cu ceilalți.
Banii, statutul sau recunoașterea profesională pot avea valoare și ne pot face viața mai confortabilă, însă ele nu pot înlocui în totalitate sentimentul că avem control asupra propriei vieți, că ceea ce facem ne reprezintă și că avem oameni cu care putem fi noi înșine.
De aceea, putem întâlni oameni extrem de performanți care, la un moment dat, descoperă că nu mai știu foarte bine cine sunt în afara profesiei. Agenda lor este plină, viața profesională este intensă, sunt solicitați, cunoscuți și apreciați, dar au foarte puține relații în care nu trebuie să joace niciun rol.
După ani în care au construit foarte mult în exterior, atenția începe să se întoarcă și spre interior, iar de aici poate apărea întrebarea aparent paradoxală: „Am atât de multe, de ce simt că totuși îmi lipsește ceva?”
Când succesul începe să însemne altceva
Există și o etapă a maturității în care oamenii încep să privească diferit ceea ce au construit. Psihologul Erik Erikson vorbea despre nevoia de a contribui la generațiile următoare și de a crea ceva care merge mai departe de propria persoană.
În termeni simpli, după o perioadă în care vrem să demonstrăm că putem, poate veni o perioadă în care vrem să simțim că ceea ce știm și ceea ce am construit folosește și altcuiva.
Pentru un antreprenor, acest lucru poate însemna să construiască o companie care rămâne solidă și fără prezența sa permanentă. Pentru un profesionist cu experiență poate însemna mentorat, iar pentru altcineva poate însemna mai mult timp oferit familiei, unei comunități sau unui proiect în care crede.
Ambiția poate rămâne la fel de puternică, doar că începe să se îndrepte spre altceva. De aceea vedem oameni care, după ani în care au fost preocupați aproape exclusiv de carieră, încep să vorbească despre timp, relații, sănătate, libertate sau despre dorința de a lăsa ceva în urmă. Succesul lor anterior continuă să conteze, dar definiția succesului se schimbă odată cu ei.
Cum aflăm dacă viața pe care am construit-o încă ni se potrivește?
Răspunsul se conturează rareori într-un weekend sau după citirea unui articol cum este acesta. Uneori apare după luni sau chiar ani în care începem să fim mai atenți la ce ne dă energie și la ce ne consumă.
Putem începe însă cu câteva întrebări foarte simple: Dacă nimeni nu ar ști ce funcție am, cât câștig sau ce am realizat, ce ar mai rămâne important pentru mine? Dacă nu ar exista aprecierea celorlalți, aș mai alege același drum profesional? Când am făcut ultima dată ceva care mi-a plăcut fără să mă gândesc dacă este productiv, util sau profitabil?
Una dintre cele mai importante întrebări rămâne însă aceasta: Viața pe care am construit-o seamănă cu viața pe care îmi doresc să o trăiesc acum sau doar cu viața pe care îmi doream să o construiesc în urmă cu zece sau douăzeci de ani?
Oamenii se schimbă odată cu experiențele, relațiile și etapele prin care trec, iar obiectivele care ne-au motivat la 30 de ani nu mai sunt întotdeauna aceleași cu cele care ne definesc la 45 sau la 50. Schimbarea aceasta poate fi pur și simplu semnul că am ajuns într-o altă etapă și că avem nevoie să ne recalibrăm direcția.
Succesul nu dispare, doar își poate schimba sensul
Faptul că succesul nu mai este suficient nu înseamnă că tot ceea ce am construit până acum a fost inutil. Dimpotrivă, poate însemna că am ajuns într-un punct în care ne permitem să ne punem întrebări pentru care înainte nu aveam timpul, siguranța sau libertatea necesare.
Pentru multe generații din România, succesul a însemnat în primul rând să poți construi ceva stabil și să oferi familiei mai mult decât ai avut tu. Pentru generațiile care au ajuns deja la un anumit nivel de stabilitate, definiția poate începe să se extindă.
Succesul poate însemna în continuare carieră, bani și performanță, dar poate însemna și libertatea de a spune nu, timpul petrecut cu oamenii importanți, capacitatea de a fi prezent, sentimentul că ceea ce faci are un rost sau liniștea de a nu mai simți că trebuie să demonstrezi permanent ceva.
Acesta poate fi unul dintre momentele importante ale maturității, acela în care încetăm să mai întrebăm doar cât de departe putem ajunge și începem să ne întrebăm dacă direcția în care mergem mai este a noastră.
După ani în care am învățat să construim succesul, următorul pas poate fi să înțelegem ce vrem să facem cu el și, mai ales, ce fel de viață vrem să construim în jurul lucrurilor pe care le-am obținut.
