Săptămâna Internațională a Muzicii Noi – în perioada 18-25 mai, la București

Written by: •

Săptămâna Internațională a Muzicii Noi – SIMN 2025, ediția a 34-a, care va avea loc sub denumirea ‘Constelația Carnaval’, cel mai important festival autohton dedicat muzicii contemporane organizat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, va avea loc în perioada 18 – 25 mai.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, din programul actualei ediții fac parte numeroase prime audiții.

‘Anunțam acum un an că vremea eutopiilor a trecut. Ne luăm rămas bun de la acele linii directoare ale festivalului numite emblematic și simbolic Ulise, Gulliver, Matrix și Nirvana. Totodată, spuneam că vine vremea constelațiilor. De ce constelații? Pentru că o constelație ține de viziunea celui care privește noianul de stele de pe cer. Gruparea acelor stele într-o constelație, chiar dacă ele nu au nimic comun una cu cealaltă, este un act de imaginație al privitorului. Astfel, viziunea unei constelații leagă, unește împreună realități distincte, uneori fără legătură între ele, și le unifică sub semnul unei singure idei. Pentru ideea-forță pusă sub egida constelațiilor în această ediție am ales carnavalul, acea explozie de energie și fantezie ce constituie un vortex social și cultural fascinant’, a declarat Dan Dediu, directorul artistic al SIMN.

Publicul interesat de muzica nouă se va întâlni cu evenimente care reflectă carnavalescul și-l ipostaziază în fel și fel de chipuri, a căror strategie repertorială este articulată pe trei direcții: muzică electronică contemporană, spectacole în formate diverse (operă, experimente, muzică electroacustică cu video, concerte instrumentale hibride etc) și femei compozitoare din România, precizează sursa citată.

În cadrul festivalului sunt programate concerte susținute de Orchestrele și Corul Academic Radio, Orchestra Concerto și Corul UNMB, ansamblurile Profil, devotioModerna din București, formația Couleurs din Cluj-Napoca, recitaluri instrumentale și de lieduri, un concert coral, muzică electroacustică, spectacole și un simpozion de muzicologie dedicat muzicii electronice. Acestea vor putea fi urmărite la Sala Radio, la Opera Națională București, la Teatrul Apollo 111 și în sălile de concerte ale Universității Naționale de Muzică.

Săptămâna Internațională a Muzicii Noi este organizată de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România cu sprijinul Ministerului Culturii. 

Abonează-te la newsletterul nostru săptămânal.

Descoperă ce merită citit, vizitat, ascultat și explorat pentru o doză de inspirație autentică.

Abonează-te la newsletterul nostru săptămânal.

Descoperă ce merită citit, vizitat, ascultat și explorat pentru o doză de inspirație autentică.

↑