- Dezvoltat pornind de la un concept cosmic, armonizat cu denumirea ansamblului rezidențial, pe aproape un hectar de teren, campusul pune la dispoziție clădiri școlare de 8.000mp, cu peste 40 de săli de clasă moderne și luminoase, cu denumiri de astre și cu deschidere către zonele verzi, laboratoare pentru științe, informatică, tehnologie, AI smartlabs, precum și ateliere de artă, spații de lectură și relaxare, și clase în aer liber. Toate acestea vor fi ușor accesibile atât copiilor și elevilor din Cosmopolis, cât și celor din zonele învecinate (Tunari, Ștefăneștii de Jos, Otopeni, Pipera, Dimieni) și din București.
- Noul campus MTIS va integra programe educaționale recunoscute la nivel global — International Baccalaureate Continuum și Cambridge English — alături de curriculumul național, oferind elevilor, cu vârste între 2-18 ani, o pregătire completă, la standarde internaționale.
- Spațiile tematice de joacă (Exploratorii Spațiului și Iubitorii de Natură), sala de sport multifuncțională (Galaxy Sports Arena) și infrastructura sustenabilă promovează o educație centrată pe elev, într-un mediu prietenos și conectat cu natura, care consolidează spiritul de comunitate și implicare.
- Unul dintre cele mai captivante elemente ale campusului va fi un satelit autentic, expus în parteneriat cu EnduroSat, constructor global de infrastructură spațială și companie din portofoliul Morphosis Capital.
București, 9 septembrie, 2025: Mark Twain International School (Mark Twain IS), prima instituție de învățământ privat cu curriculum dual înființată în România, inaugurează noul campus din Cosmopolis cu tematică spațială, în urma unei investiții de peste 10 milioane de euro. Situat la granița dintre Tunari și Ștefăneștii de Jos, campusul va putea găzdui, începând din această toamnă, peste 800 de elevi, de la creșă și grădiniță până la gimnaziu (iar, în viitorul apropiat, până la liceu), într-un mediu educațional gândit pentru dezvoltare, inovație și excelență academică.
Dezvoltat pe o suprafață de teren de aproape un hectar, campusul oferă clădiri școlare ce se întind pe 8.000 mp, cu peste 40 de săli de clasă cu denumiri cosmice sau de exploratori spațiali – toate moderne și luminoase, cu deschidere către zonele verzi, dotate cu tehnologie interactivă, mobilier ergonomic și resurse pentru o predare dinamică. Elevii beneficiază de laboratoare pentru științe, informatică, tehnologie și AI smartlabs, ateliere de artă, spații de lectură și relaxare, precum și de clase în aer liber, special amenajate pentru activități creative. Toate acestea vor fi ușor accesibile atât copiilor și elevilor din Cosmopolis, cât și celor din zonele învecinate (Tunari, Ștefăneștii de Jos, Otopeni, Pipera, Dimieni) și din București.
Un veritabil hub educațional internațional în formare, campusul implementează în prezent programele școlare marca Mark Twain IS, adresate elevilor din învățământul preuniversitar: International Baccalaureate Continuum și Cambridge English, alături de curriculumul național autorizat de Ministerul Educației, oferind astfel o pregătire completă și recunoscută la nivel global.
„Noul campus Mark Twain International School Cosmopolis este o școală emblematică, cu o comunitate vie, deschisă și primitoare, în care elevii se află mereu în centrul atenției noastre. Îi așteptăm cu entuziasm să pășească în fiecare dimineață într-un mediu sigur și prietenos, unde curajul de a explora, dorința de a învăța cu succes și bucuria de a fi împreună se împletesc firesc. Suntem onorați de colaborarea extraordinară cu Opus Land Development, care ne-au sprijinit fundamental în acest proiect pentru a le oferi împreună elevilor de toate vârstele, încă din această toamnă, un nou spațiu generos, inovator și inspirațional, în inima comunității, cu acces la resurse de ultimă oră, în care să crească încrezători și pregătiți pentru viitor”, declară Anca Macovei Vlăsceanu, fondator Mark Twain International School și CEO Romania Education Alliance.
“Am investit nu doar capital financiar în construcția Mark Twain IS Cosmopolis, ci și viziune și pasiune pentru a crea un spațiu care să reflecte cele mai înalte standarde ale educației moderne. Din experiența acumulată în cei 18 ani de când dezvoltăm în România, am înțeles cât de mult contează calitatea pentru fiecare om care trece pragul Cosmoplis. De aceea, ne păstrăm valorile și angajamentele pentru o infrastructura solidă și sustenabilă în tot ceea ce facem. Campusul Cosmopolis continuă planul Opus Land Development prin care aducem la viață cu fiecare proiect al nostru concepte arhitecturale surprinzătoare. Ne-am propus să asigurăm pentru campusul Mark Twain IS Cosmopolis un nivel estetic, funcțional și de siguranță rar întâlnit în mediul educațional. Am acordat o atenție aparte calității aerului interior, implementând sisteme ultramoderne și centralizate de purificare, răcire și încălzire, ce asigură confort și siguranță pe termen lung. Acest campus nou reprezintă nu doar o clădire, ci un reper în domeniul educațional din România – o dovadă a faptului că atunci când își unesc forțele parteneri cu determinare și o misiune comuna, se nasc spații cu adevărat inspiraționale, dedicate viitorului”, afirmă dl. Ozan Tuncer, CEO Opus Land Development.
Campusul include două zone tematice de joacă, concepute pentru a stimula imaginația, mișcarea și socializarea. Exploratorii Spațiului este un loc destinat elevilor din ciclul primar și gimnazial, un ‘jungle gym’ în aer liber, cu tematică cosmică, turnuri, trambuline și punți suspendate.
Iar zona Iubitorii de Natură oferă preșcolarilor un centru dedicat în aer liber, dotat cu ‘mud kitchens’ (spații special amenajate pentru joaca nestingherită cu elemente naturale precum apă, nisip, noroi, flori, plante aromatice etc), zone cu animale, grădini educative și trasee pentru triciclete – un spațiu unde joaca se îmbină cu mișcarea și descoperirea. Fiecare element de design reflectă o abordare pedagogică modernă, centrată pe copil, siguranță și învățare prin explorare.
Pentru promovarea unui stil de viață activ și sănătos, campusul este dotat cu o sală de sport multifuncțională Galaxy Sports Arena de 600 mp cu vestiare moderne, terenuri exterioare multisport cu gazon sintetic, și cu echipamente de fitness în aer liber.
„Este un motiv de mândrie să anunț deschiderea oficială a noului nostru campus din Cosmopolis, un spațiu educațional de ultimă generație, gândit să le ofere elevilor cele mai bune condiții pentru a-și atinge potențialul maxim. Noul campus dispune de săli de clasă ultramoderne, dotate cu tehnologie educațională de vârf, și de zone de învățare colaborativă, concepute pentru a stimula creativitatea și inovația. Am pus un accent deosebit pe sustenabilitate, integrând soluții prietenoase cu mediul, pentru ca elevii noștri să învețe într-un loc care respectă și protejează planeta. Mai presus de toate, suntem mândri de echipa noastră de profesori dedicați, care vor însoți fiecare copil în drumul său educațional. Acest campus nu este doar o clădire nouă, este o rampă de lansare pentru visuri, descoperiri și pentru formarea viitoarei generații de lideri, inovatori și agenți ai schimbării”, a declarat Dr. Matthew D. Wilkens, Director General, Mark Twain International School.
Clădirile școlare poartă numele unor stele luminoase emblematice de pe cer, Sirius și Vega, cea din urmă fiind dedicată preșcolarilor și adaptată nevoilor celor mici prin designul sustenabil și în armonia cu natura. În acest spațiu reconfortant, copiii se simt în siguranță și sunt motivați să exploreze și să învețe într-un mediu familiar și primitor.
Unul dintre cele mai captivante elemente ale campusului va fi un satelit autentic, expus în parteneriat cu EnduroSat, constructor global de infrastructură spațială și companie din portofoliul Morphosis Capital. „Educația contează. Suntem mândri să inspirăm noua generație de inovatori și antreprenori în domeniul spațial”, a declarat Raycho Raychev, fondator și CEO al EnduroSat.
Campusul susține dezvoltarea unei comunități educaționale deschise și implicate. Sala de mese generoasă Sunny Cafeteria se poate transforma în Moonlight Events Hall – un spațiu versatil pentru expoziții, conferințe, spectacole, dezbateri sau întâlniri ale comunității.
Proiectul, creat în parteneriat cu dezvoltatorii Opus Land Development Cosmopolis și semnat de arhitecții Vego Holdings, are un concept contemporan vizionar, sustenabil, în care funcționalitatea și estetica se completează armonios, iar elevii sunt conectați cu natura, dar și încurajați totodată să aspire spre stele. Clădirile campusului au fost realizate cu materiale durabile, sisteme eficiente de izolație și ventilație, ferestre ample și curți interioare care favorizează iluminarea naturală.
Campusul Mark Twain International School Cosmopolis a fost dezvoltat sub umbrela Romania Education Alliance (REA) – platforma națională cu deviza ‘Stellar Education’, dedicată dezvoltării educației private, lansată de Anca și Dan Macovei Vlasceanu, fondatori și antreprenori în educație, în parteneriat cu fondul de investiții Morphosis Capital.
Despre Mark Twain International School
Mark Twain International School este o școală privată, independentă și co-educațională, cu un curriculum dual pentru întreaga suită pre universitară de studii. Mark Twain IS oferă elevilor săi un mediu de învățare performant și stimulativ, adaptat nevoilor, configurațiilor și obiectivelor lor individuale, ceea ce le va stimula curiozitatea și dorința de cunoaștere pe parcursul întregii vieți și le va asigura succesul, încrederea și creativitatea în lumea de mâine. Școala este acreditată de Bacalaureatul Internațional pentru a preda toate cele trei programe educaționale captivante, fiind totodată pe deplin acreditată de Ministerul Educației din România. www.marktwainschool.ro.
Despre Cosmopolis
Cosmopolis este cea mai amplă investiție rezidențială integrată realizată în România în ultimele trei decenii.
Cu cei peste 17.000 de locuitori, comunitatea cartierului Cosmopolis este comparabilă cu populația orașelor Râșnov sau Vatra Dornei și cuprinde un număr de rezidenți mai mare decât al orașelor Otopeni, Sinaia sau Gura Humorului. Planurile de extindere ale Cosmopolis continuă și în anii următori. Până în 2035, dezvoltatorul estimează un total de peste 12.000 de locuinţe și o comunitate de peste 35.000 de persoane.
Investițiile în Cosmopolis au ajuns până acum la peste 455 de milioane de Euro. Cartierul beneficiază de peste 60 de piscine exterioare, bazin de înot acoperit de dimensiuni semi-olimpice (în cadrul WorldClass), parcuri și locuri de joacă pentru copii, centru medical (Affidea Cosmopolis) și cel mai mare retail park din Nordul Capitalei (Cosmopolis Plaza) care găzduiește peste 70 comercianți, branduri naționale și internaționale.
De asemenea, printre facilitățile din Cosmopolis se numără: plajă privată pe malul lacului natural din apropiere, terenuri de sport, servicii de pază și supraveghere cartier 24/24h – atât prin intermediul echipelor de pază, cât și al camerelor fixe de supraveghere, transport pe ruta Pipera și retur, birou pentru impozite și taxe locale.
