Într-o după-amiază de vară, la una dintre piscinele din Cosmopolis, copiii învață să înoate, părinții discută despre școli și joburi, iar câțiva vecini pe care viața i-a adus din colțuri diferite ale lumii descoperă că au mai multe în comun decât credeau. Este poate imaginea cea mai clară a ceea ce a însemnat Cosmopolis în ultimii 18 ani: o comunitate care s-a născut în jurul unei idei simple, dar curajoase pentru piața imobiliară din România – aceea că o casă nu e doar un acoperiș deasupra capului, ci o piesă într-un puzzle mai mare, care cuprinde educație, infrastructură, locuri de muncă, socializare și timp liber.
Astăzi, aceeași poveste începe un nou capitol. Cosmopolis Evolia nu este doar o extensie a celui mai mare cartier privat din România, ci o încercare de a rescrie regulile urbanismului local. Opus Land Development, compania care a construit Cosmopolis – o comunitate comparabilă ca dimensiune cu orașe precum Râșnov sau Vatra Dornei, investește peste 200 de milioane de euro într-un masterplan care se întinde pe 270.000 de metri pătrați. Proiectul, semnat de prestigioasa casă britanică de arhitectură Studio Wild 15, este planificat pe următorii zece ani, cu un ritm de livrare de circa 350 de unități anual. Primele 250 de vile și 200 de apartamente sunt deja în dezvoltare.
„Cosmopolis Evolia este proiectul prin care arătăm că urbanismul modern în România poate fi competitiv la nivel european. Am investit în arhitectură, digitalizare și facilități, pentru ca fiecare familie să găsească aici nu doar o locuință, ci un loc unde poate construi un viitor stabil,” spune Ahmet Emre Buyukhanli, Președintele Opus Land Development. Dincolo de tonul oficial, declarația ascunde o promisiune – aceea că oamenii care se mută în Cosmopolis câștigă timp. Și timp înseamnă, pentru mulți dintre ei, mai multă viață de familie, mai puțin trafic și un sentiment de apartenență.
Ce aduce Evolia nou față de proiectul-mamă este modul în care îmbină estetica, funcționalitatea și responsabilitatea urbanistică. Fiecare clădire, fiecare spațiu verde, fiecare piațetă a fost atent gândită. Infrastructura nu este tratată ca un element secundar, ci ca fundație a întregului proiect: drumuri moderne, transport dedicat, zone comerciale și servicii medicale fac parte din planul inițial, nu din promisiuni pentru un viitor incert. Într-o piață imobiliară unde multe ansambluri se ridică înainte de a avea acces la școli, spitale sau chiar drumuri asfaltate, Evolia propune un model rar: predictibilitate și coerență.
Unul dintre pilonii centrali ai proiectului este educația. Cosmopolis găzduiește deja campusul Mark Twain International School, cu predare în limba engleză de la grădiniță la liceu, iar în proximitate se află unele dintre cele mai prestigioase instituții educaționale din București: Cambridge School, Olga Gudynn, International School of Bucharest sau American International School, toate la doar 10–15 minute distanță. „Educația integrată într-o comunitate nu este doar un serviciu în plus pentru rezidenți, ci o investiție strategică. Prezența școlilor de top crește valoarea locuințelor, stabilizează cartierul și atrage familii cu un nivel educațional și economic ridicat,” subliniază Ahmet Emre Buyukhanli.
Dar educația nu este singurul avantaj pe termen lung. Evolia păstrează semnătura consacrată a Cosmopolisului: piscinele exterioare, care au devenit simboluri ale relaxării și ale socializării, plaja privată de pe malul lacului natural, parcurile și locurile de joacă, terenurile de sport, centrul medical Affidea, dar și Cosmopolis Plaza – cel mai mare retail park din nordul Capitalei, cu peste 70 de branduri naționale și internaționale. Cu alte cuvinte, tot ce ai nevoie este la câteva minute de casă.
Un alt element de diferențiere puternic îl reprezintă digitalizarea. Platforma My Cosmopolis, prima de acest fel din România, administrează deja viața comunității de 17.000 de locuitori. Aplicația le permite rezidenților să își plătească întreținerea, să gestioneze accesul vizitatorilor, să primească notificări administrative și chiar să intre la piscine printr-un simplu cod QR. Mai mult, investitorii își pot administra proprietățile de la distanță. Evolia va integra această infrastructură digitală de la bun început, urmând ca platforma să fie extinsă cu marketplace intern și module bazate pe inteligență artificială. Într-o țară unde digitalizarea administrației publice se mișcă greu, un cartier care funcționează deja ca o comunitate conectată la smartphone pare desprins din viitor.
Pe termen lung, impactul acestui tip de dezvoltare se vede și în cifre. Până în 2035, planurile Opus Land Development prevăd un total de peste 12.000 de locuințe și o comunitate de peste 35.000 de persoane. Cu alte cuvinte, Cosmopolis și Evolia vor deveni împreună mai mari decât orașe precum Otopeni, Sinaia sau Gura Humorului. Este o schimbare de scară care ridică întrebări firești: ce înseamnă pentru București o comunitate privată de asemenea dimensiuni? Cum se va transforma zona de nord-est a Capitalei în jurul acestui pol de dezvoltare? Răspunsurile nu sunt simple, dar este clar că Evolia nu se rezumă la câteva străzi și blocuri, ci poate influența modul în care vom înțelege urbanismul în următoarele decenii.Dincolo de declarații, Evolia poate fi citit și ca un laborator urban: o încercare de a arăta că România poate trece de la improvizație și dezvoltări fragmentare la comunități planificate în detaliu. Pentru unii, proiectul va însemna o casă nouă. Pentru alții, o investiție sigură. Dar, pentru oraș, Cosmopolis Evolia rămâne mai ales un exercițiu de imaginație: cum ar putea arăta Bucureștiul sau alte orașe din România dacă ar fi gândite de la zero, cu grijă pentru oameni și pentru viitor.
Despre Cosmopolis Plaza
- 20.000 de mp este suprafața celui mai mare retail park din zona de Nord a Bucureștiului și 500 de locuri de parcare
- 70 de noi magazine, printre care: Jysk, Animax, Pepco, Sinsay, Tedi, Kik, Carrefour, C&A, Noriel, Lidl, Spartan, 5 to GO, Domino’s Pizza, Dr Max, CCC, Berezshka, Supermercatto
- Restaurante cu specific românesc, chinezesc, mediteranean, japonez, turcesc și libanez
- Cafenele și brutărie
- Farmacie și magazine de produse naturiste
- Bricolaj și magazin de accesorii GSM
- Spații pentru relaxare: locuri de joacă și parc
- Cel mai mare club de health & fitness World Class din Nordul Capitalei
