De la un atelier din Piatra Neamț la Palazzo Visconti, în Milano, Nicoleta Negură a construit Muliebrity în jurul feminității, al lucrului manual și al unei estetici recognoscibile. În spatele rochiilor care însoțesc unele dintre cele mai importante momente din viața femeilor se află un designer care și-a construit propriul limbaj creativ, dar și un antreprenor care învață, odată cu fiecare etapă, ce înseamnă să transformi talentul într-un business. Am vorbit despre identitatea Muliebrity, valoarea meșteșugului, provocările construirii unui brand premium în România și ambiția de a ajunge pe scena internațională a modei.
În cazul Muliebrity, florile lucrate manual, volumele atent gândite și felul în care materialele capătă formă au devenit, în timp, parte dintr-o identitate proprie. Fondat de Nicoleta Negură, brandul s-a dezvoltat în Piatra Neamț, departe de centrele consacrate ale modei europene, construindu-și reputația prin creații bridal și de ocazie, piese personalizate și o atenție deosebită acordată execuției. În 2025, Muliebrity a prezentat la Palazzo Visconti, în Milano, o colecție de 15 creații, într-un moment care a confirmat că un atelier construit în România poate aspira la o prezență internațională.
Dincolo de imaginea finală a unei rochii există însă un proces complex: de la alegerea materialelor și orele de lucru manual până la relația cu fiecare clientă, coordonarea unei echipe și deciziile care țin de dezvoltarea afacerii. Pentru Nicoleta, toate acestea fac parte din aceeași construcție. Am descoperit un designer care își apără instinctul creativ și un fondator conștient că, pentru a crește, un brand are nevoie de mai mult decât creații frumoase.

Despre identitatea Muliebrity
Muliebrity a pornit dintr-o serie de rochii create aproape spontan și s-a transformat, în mai bine de un deceniu, într-un brand cu o identitate foarte clară. Care a fost momentul în care ai realizat că nu mai construiești doar rochii frumoase, ci un brand?
Sincer, nu cred că a existat un moment anume. Lucrurile s-au întâmplat atât de natural, încât nici nu mi-am dat seama când am trecut de la câteva rochii făcute din pasiune la ceea ce înseamnă Muliebrity astăzi.
La început nu aveam un plan de business, nu știam ce presupune construirea unui brand și nici nu mă gândeam atât de departe. Îmi plăcea pur și simplu să creez. Îmi doream ca fiecare rochie să fie diferită, să aibă ceva al ei și să nu semene cu ceea ce vedeam în jur.
Cred că am început să realizez că lucrurile luaseră o altă amploare atunci când femeile au început să vină la mine fără să își dorească neapărat un anumit model. Veneau pentru că își doreau o rochie Muliebrity. Aveau încredere în mine, în ceea ce urma să le propun și în felul meu de a vedea lucrurile.
Pentru mine, asta a însemnat enorm. Am înțeles că oamenii nu mai căutau doar o rochie frumoasă, ci ceva ce asociau cu mine, cu munca mea și cu identitatea pe care o construisem.
Astăzi, când mă uit în urmă, îmi dau seama că am construit mult mai mult decât mi-am imaginat vreodată. Poate tocmai faptul că nu am pornit de la un plan foarte bine stabilit a făcut ca totul să se dezvolte atât de firesc.

Astăzi, creațiile Muliebrity au o semnătură recognoscibilă: feminitate, flori lucrate manual, materiale atent alese, volume și detalii. Cum s-a construit această identitate și cât din ea a fost o alegere conștientă și cât a apărut organic, de-a lungul anilor?
Cred că un designer ajunge inevitabil să pună foarte mult din personalitatea lui în ceea ce creează. Nu poți să faci ani la rând lucruri în care nu te regăsești.
Am fost întotdeauna atrasă de feminitate, de materiale frumoase, de volume și de lucrurile care au personalitate. Îmi place ca o femeie să intre într-o încăpere și să fie remarcată, dar nu neapărat pentru că poartă ceva exagerat, ci pentru că ținuta ei are ceva special.
Florile au apărut foarte natural în creațiile mele. Am început să le lucrez, să le transform, să experimentez cu diferite materiale, iar în timp au devenit unul dintre elementele prin care oamenii ne recunosc.
Sunt foarte atentă la materiale. Îmi place mătasea naturală, îmi plac texturile și îmi place să văd cum se comportă un material pe corp. Uneori pornesc de la o schiță, alteori o bucată de material îmi dă ideea unei rochii întregi.
Nu mi-am propus niciodată să îmi construiesc o semnătură după niște reguli. Cred că ea s-a format în timp, din toate lucrurile care îmi plac, din experiență și, bineînțeles, din foarte multe încercări.
Mă bucur enorm când cineva vede o rochie și spune că este Muliebrity fără să îi vadă eticheta. Pentru mine, asta înseamnă că am reușit să construiesc o identitate.
Lucrul manual este una dintre constantele brandului, de la flori realizate din resturi textile până la broderii și aplicații care pot necesita zile întregi de muncă. De ce ai ales să construiești valoarea Muliebrity în jurul unor procese care necesită atât de mult timp și răbdare, într-o industrie dominată de viteză și producție la scară largă?
Pentru că mie îmi plac lucrurile care au în spate muncă adevărată. Îmi place să știu că o rochie a trecut prin mâinile unor oameni care au pus timp, răbdare și pricepere în ea.
În atelierul nostru există detalii la care se lucrează zile întregi. Sunt flori realizate petală cu petală, broderii și aplicații pe care poate cineva care privește rochia de la distanță nici nu le observă în totalitate. Dar eu știu că sunt acolo și, pentru mine, contează.
Am încercat întotdeauna să valorificăm cât mai bine materialele. Din resturile rămase de la o rochie putem construi flori sau alte elemente care ajung să devină piesele centrale ale unei alte creații. Mi se pare păcat să arunci o bucată de mătase frumoasă doar pentru că este prea mică pentru a face o rochie din ea.
Sigur că lucrul manual este costisitor și greu de susținut. Ai nevoie de oameni foarte bine pregătiți, de timp, de răbdare și de o organizare foarte bună. Din punct de vedere antreprenorial, uneori este mult mai complicat decât pare.
Dar nu mi-am dorit niciodată să transform Muliebrity într-o fabrică în care să producem cât mai mult, indiferent de rezultat.
Îmi doresc să creștem, bineînțeles, dar nu vreau să pierdem ceea ce ne-a făcut diferiți. Sunt lucruri pe care o mașină nu le poate înlocui și cred că tocmai acolo se află o mare parte din valoarea creațiilor noastre.

Muliebrity este puternic asociat cu rochiile de mireasă. O astfel de creație va rămâne în fotografii, în amintiri și în povestea unei femei pentru tot restul vieții. Ce îți dorești să obții, dincolo de frumusețe, atunci când creezi o rochie de mireasă?
Mă implic foarte mult emoțional în relația cu miresele mele. Poate uneori chiar prea mult, dar nu știu să fac lucrurile altfel.
Pentru mine, o mireasă nu este doar o clientă care vine, își alege o rochie și pleacă. De cele mai multe ori, ajungem să ne cunoaștem foarte bine. Îmi povestesc despre ele, despre nunta lor, despre ce își doresc, despre lucrurile care le complexează sau pe care vor să le pună în valoare.
Îmi place să fiu prezentă de la prima discuție și prima schiță până la ultima probă. Vreau să urmăresc fiecare etapă și să înțeleg cum se simte femeia în rochia respectivă, nu doar cum arată.
Am avut mirese care au venit cu o idee foarte clară și au plecat cu o rochie complet diferită, pentru că, pe parcurs, am descoperit împreună ce li se potrivește cu adevărat.
Nu îmi doresc doar să fac o mireasă frumoasă. Îmi doresc să îi dau încredere, să se simtă bine în pielea ei, să se poată mișca și să se bucure de ziua aceea fără să fie preocupată permanent de rochie.
Mă gândesc foarte mult la faptul că rochia va rămâne în fotografii pentru tot restul vieții. Peste douăzeci sau treizeci de ani, femeia respectivă se va uita la ea și își va aminti cum s-a simțit.
Mi-ar plăcea ca fiecare mireasă Muliebrity să își privească rochia peste ani cu aceeași bucurie cu care a purtat-o în ziua nunții.
Cine este astăzi femeia Muliebrity? S-a schimbat ea în ultimii zece ani și, dacă da, cum s-a schimbat odată cu ea și brandul?
Femeia Muliebrity este, înainte de toate, o femeie cu personalitate. Își dorește să fie feminină, dar în felul ei, nu neapărat după niște reguli impuse de modă.
Nu pot spune că avem un singur tip de clientă. Lucrăm cu femei foarte diferite, de vârste diferite, cu stiluri și personalități diferite. Cred însă că toate au ceva în comun: își doresc o rochie specială, care să le reprezinte.
În ultimii zece ani, femeile s-au schimbat foarte mult. Sunt mult mai informate, au acces la colecții din toată lumea, urmăresc designerii internaționali, cunosc materialele și vin cu așteptări din ce în ce mai mari.
Și eu m-am schimbat odată cu ele. Dacă la început eram atrasă mai ales de volum și de detalii spectaculoase, astăzi apreciez la fel de mult și o rochie foarte simplă, dar impecabil construită.
Am învățat că nu trebuie să încarci o rochie pentru a o face valoroasă. Uneori, un material extraordinar, o croială foarte bună și câteva detalii bine gândite sunt suficiente.
Cred că și clientele noastre au devenit mai curajoase. Sunt femei care nu mai vor neapărat ceea ce poartă toată lumea, ci își doresc ceva al lor. Iar mie îmi place foarte mult acest lucru, pentru că îmi oferă libertatea de a crea.

Din Piatra Neamț, către lumea modei
Muliebrity a crescut din Piatra Neamț, nu dintr-o capitală europeană a modei. Cât de dificil a fost să construiești un brand premium de aici și cât de mult crezi că te-a ajutat faptul că ai putut lucra în afara presiunii și ritmului unui mare centru de fashion?
A fost foarte greu și încă există lucruri care nu sunt simple nici astăzi.
Am crescut într-o familie de oameni foarte simpli, la țară. Nu am avut în jurul meu o industrie a modei, nu am avut acces la toate lucrurile pe care le găsești într-un oraș precum Milano sau Paris și nici nu am pornit cu relații în acest domeniu.
Am învățat foarte multe lucruri singură, din experiență, din greșeli și din încercări. Cred că am muncit enorm pentru a demonstra că poți face lucruri la un nivel foarte bun și dintr-un oraș precum Piatra Neamț.
Au existat și prejudecăți. Multă vreme, oamenii au avut tendința să asocieze produsele premium cu brandurile din străinătate sau, cel puțin, cu cele din București. A trebuit să câștigăm încrederea clientelor prin ceea ce făceam, prin calitatea rochiilor și prin seriozitate.
Dar cred că Piatra Neamț m-a ajutat foarte mult. Am avut libertatea să îmi construiesc propriul stil, fără să fiu influențată permanent de ceea ce se întâmpla în jurul meu.
Am crescut aici, am format oameni aici și am construit o echipă și un atelier în care se realizează lucruri de care sunt foarte mândră.
Nu mi-am dorit niciodată să plec din Piatra Neamț doar pentru că cineva ar putea considera că un brand de modă trebuie să aibă sediul într-un oraș mare.
Astăzi, când creațiile noastre ajung în alte țări sau când participăm la evenimente internaționale, mă bucur și mai mult că povestea a început aici. Îmi doresc să demonstrez în continuare că locul din care pleci nu îți stabilește valoarea sau limitele.
Pe măsură ce Muliebrity a crescut, rolul tău s-a extins dincolo de creație. Mai ești, în egală măsură, designer și antreprenor sau una dintre cele două identități a început să câștige teren?
Cred că cea mai mare luptă a mea, în toți acești ani, a fost cu antreprenoriatul.
Nu provin dintr-o familie de antreprenori. Am crescut într-o familie de oameni foarte simpli, la țară, unde am învățat ce înseamnă munca, dar nu și ce înseamnă să conduci o afacere.
A trebuit să învăț totul pe parcurs, de multe ori din propriile greșeli. Și vă spun foarte sincer că nici astăzi nu mă consider un antreprenor de succes. Mă pot considera un designer de succes, pentru că știu cât am muncit, știu ce am construit și am încredere în ceea ce creez. Dar, la capitolul antreprenoriat, încă învăț, încă mă formez și mai am foarte multe lucruri de pus la punct.
Mulți oameni văd rochiile, prezentările și imaginea frumoasă a brandului, dar în spatele lor există o realitate mult mai complicată. Există responsabilități, decizii, greșeli, oameni care depind de tine și zile în care trebuie să fii în zece locuri deodată.
Am reușit să deleg o mare parte din responsabilitățile de producție, dar, administrativ, încă mă ocup personal de foarte multe lucruri. În același timp, nu am renunțat la relația directă cu clientele mele. Pentru mine, o rochie începe cu o discuție și o schiță și se termină cu ultima probă, iar eu vreau să fiu prezentă în fiecare etapă.
Îmi place să cunosc femeile pentru care creez, să le înțeleg emoțiile și să le ascult poveștile. Nu aș putea să transform această relație într-un proces impersonal.
În atelier nu sunt doar designerul sau omul care conduce afacerea. Sunt și colega celorlalți. Dacă este nevoie să pun mâna și să ajut, o fac fără să stau pe gânduri. Nu am considerat niciodată că o funcție mă pune deasupra oamenilor cu care lucrez.
Probabil că una dintre greșelile mele este tocmai faptul că îmi asum prea multe. Îmi este greu să mă desprind de anumite lucruri, pentru că am crescut acest brand cu mâinile mele și am fost implicată în fiecare etapă a lui.
Dar învăț. Învăț să construiesc nu doar rochii frumoase, ci și o companie sănătoasă, care să poată crește fără ca totul să depindă de mine.
Cred că este important să vorbim și despre această parte a poveștii. Nu toți oamenii care au construit un brand de succes au învățat, în același ritm, să fie și antreprenori de succes. Eu sunt încă în acest proces și nu îmi este rușine să recunosc.

Identitate românească, ambiție internațională
Ce crezi că trebuie să schimbe un brand românesc pentru a deveni internațional și ce trebuie să păstreze cu orice preț din identitatea lui?
Cred că avem foarte mulți oameni talentați în România. Avem creativitate, oameni care știu să lucreze foarte bine și lucruri frumoase de arătat lumii.
Dar cred că trebuie să învățăm să avem mai multă încredere în noi și, în același timp, să fim mult mai bine organizați.
Am înțeles și eu, în ultimii ani, că nu este suficient să creezi un produs extraordinar. Poți să faci cea mai frumoasă rochie din lume, dar, dacă nu ai o structură bună în spate, dacă nu poți respecta termenele, dacă nu ai o echipă pregătită și o imagine bine construită, îți va fi foarte greu să crești. Spun asta inclusiv din experiența mea, pentru că sunt lucruri la care încă lucrez.
În schimb, cred că un brand nu trebuie să își piardă identitatea încercând să devină internațional.
Nu vreau ca Muliebrity să semene cu un brand italian sau francez doar pentru că acele piețe au mai multă tradiție în modă. Vreau ca oamenii să recunoască stilul nostru, felul nostru de a lucra și atenția pentru detalii.
Cred că trebuie să învățăm de la cei care au reușit să construiască branduri internaționale, dar nu să îi copiem. Până la urmă, tocmai ceea ce te face diferit poate deveni cel mai mare avantaj al tău.
În 2025, ai ajuns la Palazzo Visconti, în Milano, cu 15 creații haute couture. Ce ai înțeles despre Muliebrity după această experiență și ce ai simțit că trebuie să duci mai departe?
Milano a fost o experiență foarte importantă pentru mine, nu doar din punct de vedere profesional, ci și personal.
Să ajung cu cincisprezece creații într-un loc precum Palazzo Visconti, într-un oraș cu o asemenea tradiție în modă, a însemnat enorm. Mai ales că știu foarte bine de unde am plecat și câtă muncă există în spatele fiecărei rochii.
Recunosc că am avut emoții. Oricâtă încredere ai avea în ceea ce faci, în momentul în care ajungi într-un context internațional începi să privești lucrurile și dintr-o altă perspectivă.
Dar experiența aceea mi-a dat foarte multă încredere. Am înțeles că ceea ce facem în atelierul din Piatra Neamț poate fi prezentat la un nivel internațional și că nu trebuie să ne simțim inferiori doar pentru că venim din România.
În același timp, am realizat cât de important este tot ceea ce construiești în jurul unei colecții, de la prezentare și imagine până la felul în care comunici povestea brandului. Sunt foarte multe lucruri care trebuie să funcționeze împreună.
M-am întors de la Milano cu foarte multe idei și, poate cel mai important, cu dorința de a ridica și mai mult nivelul a ceea ce facem.
Nu am privit acea prezentare ca pe un punct final, de care să mă bucur ani la rând. Pentru mine, a fost mai degrabă o confirmare că suntem pe drumul cel bun și că putem merge mult mai departe.
Ai spus că prezentarea de la Milano poate fi începutul drumului către calendarul oficial al Milan Fashion Week. Cât de departe vrei să duci Muliebrity în următorii ani și cum arată următorul nivel al brandului?
Îmi doresc foarte mult să duc Muliebrity cât mai departe. Nu am fost niciodată omul care să se mulțumească foarte ușor cu ceea ce a realizat.
Mă bucur pentru fiecare reușită, dar, după foarte puțin timp, încep deja să mă gândesc la următorul proiect, la ce pot face mai bine și la ce aș putea construi în plus.
Bineînțeles că îmi doresc să ajungem pe calendarul oficial al Milan Fashion Week. Este un obiectiv important pentru mine și cred că trebuie să ai curajul să îți propui lucruri mari, chiar dacă drumul până acolo nu este simplu.
Dar astăzi privesc dezvoltarea brandului și dintr-o altă perspectivă. Nu îmi mai doresc doar prezentări spectaculoase sau colecții care să impresioneze. Îmi doresc să construiesc o companie foarte bine organizată, care să poată susține toate aceste proiecte.
Vreau să dezvolt echipa, să investesc în oameni, în producție și în calitate și să construim o prezență internațională reală.
În același timp, îmi doresc să fac lucruri importante și aici, acasă. Pe 21 noiembrie pregătim la Piatra Neamț prezentarea colecției RUH, un proiect de amploare la care lucrăm de mult timp și în care am pus enorm de multă energie.
Îmi doresc ca acest eveniment să arate că putem organiza și în România prezentări de modă la un nivel foarte înalt. Nu trebuie să mergem întotdeauna la Milano sau Paris pentru a trăi o experiență spectaculoasă în jurul modei.
Am foarte multe planuri și, sincer, uneori cred că îmi propun mai mult decât pot duce într-un timp atât de scurt. Dar așa am fost întotdeauna.
Nu știu exact unde va fi Muliebrity peste cinci sau zece ani. Știu doar că nu vreau să mă opresc aici. Mai am foarte multe de învățat, foarte multe de construit și, din fericire, aceeași dorință de a crea pe care am avut-o la început.
