DELTA DUNĂRII: călătoria în locul unde timpul curge odată cu apa

Written by: •

Text de Sergiu Voicu – Jurnalist de travel și business

Miracolul naturii de pe cele trei brațe ale Dunării – o evadare de câteva zile între pelicani, nuferi și stuf, sate pescărești și plaje sălbatice. 

Avem una dintre cele mai spectaculoase lumi naturale ale Europei, un loc unde timpul se măsoară în răsărituri și apusuri desprinse din povești, zboruri uimitoare de pelicani, stârci și egrete și drumuri fascinante pe apa împrejmuită cu verdele nesfârșit al stufului. 

Te invit și pe tine să descoperi prin propria experiență sălbăticia Deltei Dunării, al acestui loc în care nu te vor cucerii construcțiile făcute de oameni, ci talentul naturii de a modela și a renaște. Delta pe mine m-a obligat să încetinesc ritmul zilnic și să învăț să privesc apa, să observ în jurul meu păsările, să ascult vântul și să mă bucur de liniște și natura pură. Acest loc te face să îl simți, nu să îl bifezi ca pe o nouă destinație turistică.

Rezervația Biosferei Delta Dunării adăpostește peste 360 de specii de păsări și una dintre cele mai mari colonii de pelicani de pe continent. 

În 2025, Delta Dunării a fost desemnată Destinația Anului în România, o recunoaștere care confirmă că aici avem una dintre cele mai valoroase și mai spectaculoase lumi naturale. 

Îți propun acum o incursiune pe cele trei brațe care au construit Delta Dunării: Chilia, Sulina și Sfântu Gheorghe.

BRAȚUL CHILIA

Delta sălbatică, acolo unde natura încă dictează regulile

Dunărea transportă aproximativ 60% din debitul total al fluviului aici și creează cea mai sălbatică parte a Deltei, de aceea unele dimineții ar trebui să înceapă și pentru tine înainte ca soarele să răsară complet, când apa este aproape nemișcată, ceața se ridică dintre stuf asemenea unui văl, iar singurele sunete sunt cântecele păsărilor care se trezesc odată cu ziua. 

Pe brațul Chilia canalele sunt mai puțin circulate, iar lacurile mari te conving că omul a rămas doar un vizitator într-un teritoriu care aparține în continuare naturii.

Drumul ar trebui să te poarte spre Chilia Veche, una dintre cele mai vechi așezări din Deltă. Casele albastre, bărcile trase la mal și liniștea satului creează senzația că timpul a rămas suspendat undeva între trecut și prezent.

Din Chilia începe una dintre cele mai frumoase excursii pe care le poți face în Deltă, explorarea Pădurii Letea și a dunelor de nisip de aici. La început vei vedea doar nisip, apoi apar stejarii și  lianele. Eu am avut impresia prima oară că am ajuns într-un peisaj african sau sud-american, nu în România. Stejarii seculari, dunele de nisip și caii sălbatici transformă Letea într-un loc care pare desprins dintr-un film. 

Bucură-te pe brațul Chilia de apusurile lungi, de poveștile cu localnicii, de un pahar de vin dobrogean și preparate din pește proaspăt pregătit după rețete vechi de generații.

BRAȚUL SULINA

Între istorie, mare și canale fără sfârșit

Dacă brațul Chilia aparține naturii, Sulina aparține poveștilor. Drumul pe apă te conduce către singurul oraș din Delta Dunării și către unul dintre cele mai surprinzătoare locuri din România.

Sulina are aerul unui vechi port european care a rămas suspendat între epoci. Farul vechi privește încă spre mare, casele istorice amintesc de perioada în care orașul era unul dintre cele mai cosmopolite puncte ale Europei, iar cimitirul maritim spune povești despre marinari, negustori,  și aventurieri veniți din toate colțurile lumii. Deși rar îți spune cineva să mergi în vacanța ta într-un cimitir, eu îți recomand să descoperi acest univers plin de povești din Sulina și să îmi spui dacă ai descoperit și tu pirații și prințesele. 

Mi-a plăcut foarte mult să descopăr la câteva minute de mers pe jos plaja din Sulina, cu kilometri întregi de nisip fin și fără aglomerația pe care o cunoaștem de pe litoralul românesc.

Din Sulina merită să pornești spre Mila 23, satul devenit celebru prin Ivan Patzaichin, dar care cucerește prin autenticitatea sa. Casele albastre, bărcile din fața gospodăriilor și localnicii care încă trăiesc după ritmul apei te fac să simți că ai intrat într-un film istoric cu povești ale unor familii uitate din altă lume.

Îți recomand cât stai aici să te bucuri de cele mai frumoase trasee de explorare ale Deltei care străbat canale înguste, lacuri acoperite de nuferi și colonii impresionante de păsări care apar la fiecare cotitură.

BRAȚUL SFÂNTU GHEORGHE

Locul unde Dunărea își încheie călătoria

Pentru Delta Dunării capătul drumului poate fi etichetat ca Sfântu Gheorghe. Aici fluviul Dunărea care a traversat zece țări și aproape trei mii de kilometri își încheie călătoria îmbrătișând Marea Neagră, într-o întâlnire romantică și fermecătoare, unde apa dulce întâlnește apa sărată, iar fluviul își încheie drumul.

Satul Sfântu Gheorghe pare construit între două lumi, între magia Dunării și nesfârșitul Mării. 

Și aici diminețile toate încep cu plecarea bărcilor de pescari, după-amiezile sunt dedicate pentru turiști să se bucure de plaja sălbatică, iar seara vine aproape negreșit cu unele dintre cele mai frumoase apusuri. 

Din Sfântu Gheorghe merită să pornești spre Pădurea Caraorman, unde dunele de nisip, canalele ascunse și stejarii seculari creează un peisaj care te va face să îl ții minte pentru totdeauna. Impresionantă este și o excursie la Gârla Turcească unde poți vedea pelicani, egrete, stârci și zeci de alte specii de păsuri și plante. 

IMPRESII ȘI SFATURI din călătoria care te învață să asculți liniștea

După câteva zile petrecute pe brațul Sfântu Gheorghe, eu am avut impresia că am fost plecat mai mult decât o săptămână, un sentiment pe care mi-aș dori să îl trăiești și tu.

Nu încerca să vezi toată Delta într-o singură vacanță, nu doar că este imposibil, dar vei putea să vezi diferit lucrurile la fiecare vizită. 

Alege un braț, poate două și lasă-ți  timp pentru plimbări fără destinație, pentru conversații cu localnicii și pentru momentele în care nu faci nimic altceva decât să privești apa și întinsul de verde.

În fața multor gospodării încă vei vedea bărcile trase la poartă, exact cum alții își lasă mașina în fața casei. În Delta Dunării apa este strada principală, iar barca rămâne cel mai important mijloc de transport. Viața se desfășoară după reguli pe care orașele le-au uitat demult. Oprește-te și intră în vorbă cu localnicii, au atâtea povești care ți se vor lipi de suflet. 

Explorează adevărata Deltă – cu pescarii lipoveni care ies pe apă înainte ca soarele să răsară și se întorc spre seară cu povești mai bogate decât captura zilei. Intră în vorbă cu bătrânii care stau pe bancă sau la umbra unui copac și repară răbdători plasele de pescuit, așa cum au făcut-o toată viața. Întreabă femeile care pregătesc storceagul după rețete păstrate din generație în generație care le este secretul și stai o clipă să admire casele albastre care se oglindesc în canale. 

DELTA DUNĂRII ÎN CIFRE

  • UNESCO o consideră una dintre cele mai valoroase regiuni naturale ale continentului pentru că are peste 5.800 km² de ecosisteme protejate și peste 370 de specii de păsări identificate. 
  • Delta Dunării este una dintre cele mai importante colonii de pelicani din Europa, cu aproximativ 14.000-15.000 de perechi de pelicani comuni și 450-500 de perechi de pelicani creți înregistrate în zonă

GUSTURILE DELTEI

Gastronomia Deltei este o poveste în sine. Borșul pescăresc pregătit la ceaun, storceagul făcut din sturion, saramura de crap sau scrumbia afumată spun la fel de multe despre acest loc precum canalele și păsările. În multe gospodării rețetele se transmit din generație în generație. 

Ca mâncarea să îți pice mai bine provoacă gazdele să îți povestească despre viața din Deltă.

Ce trebuie să mănânci în Delta Dunării

Borș pescăresc lipovenesc, Saramură de crap, Storceag de sturion, Plachie de pește, Chifteluțe din pește, Scrumbie la grătar, Crap la proțap, Pește afumat tradițional, Icre de știucă, Plăcintă dobrogeană cu brânză sărată

OBIECTIVE pe care le poți lua în calcul: 

Cetatea Enisala, Gura Portiței, Canalul și lacul Fortuna, Cetatea Histria

Abonează-te la newsletterul nostru săptămânal.

Descoperă ce merită citit, vizitat, ascultat și explorat pentru o doză de inspirație autentică.

Abonează-te la newsletterul nostru săptămânal.

Descoperă ce merită citit, vizitat, ascultat și explorat pentru o doză de inspirație autentică.

↑