Gastronomia românească a început în ultimii ani să își revendice locul într-o conversație internațională din care a lipsit prea mult timp. Dincolo de rețete și ingrediente, tot mai mulți antreprenori și bucătari vorbesc despre patrimoniu, identitate și despre felul în care gustul poate deveni un instrument de promovare culturală.
La Buzău, Ana Maria Mircea construiește unul dintre cele mai interesante astfel de proiecte. Prin Dacia Romanian Dining, ea propune o interpretare contemporană a bucătăriei românești, pornind de la produse locale, povești regionale și repere culturale care definesc această parte a țării. De la obținerea certificării europene IGP pentru Babicul de Buzău până la statutul de furnizor al Casei Regale, parcursul său e dovada clară că gastronomia poate deveni un ambasador autentic al României.
Dacă ar fi să descrieți Dacia Romanian Dining într-o singură idee, care ar fi aceea?
Dacia Romanian Dining este un proiect de restaurare culturală prin gastronomie. Nu mi-am propus doar să deschid un restaurant, ci să construiesc un spațiu în care patrimoniul gastronomic românesc este reinterpretat într-un limbaj contemporan și relevant internațional. Fiecare preparat, fiecare ingredient și fiecare experiență pornesc de la o întrebare simplă: cum putem transforma memoria gustului românesc într-o experiență premium, fără să îi pierdem identitatea? Pentru mine, gastronomia este cultură vie, iar Dacia este forma prin care această cultură poate fi gustată, înțeleasă și transmisă mai departe.
Ați pornit dintr-o carmangerie de familie. În ce moment ați simțit că proiectul poate deveni mai mult decât un business, ci chiar un manifest cultural?
Momentul a venit atunci când am observat reacția oamenilor la produsele noastre tradiționale, în special la Babicul de Buzău și Cârnații de Pleșcoi. Nu vorbeau doar despre gust, ci despre amintiri, identitate și apartenență. Atunci am înțeles că gastronomia poate avea un rol mult mai profund decât cel comercial.
Am realizat că România are produse extraordinare, povești autentice și un patrimoniu gastronomic valoros, dar insuficient reprezentat în zona premium internațională. De aici s-a născut ideea Dacia: un proiect care nu vinde doar preparate, ci recuperează și pune în valoare o parte din identitatea culturală românească. În acel moment, businessul s-a transformat într-o misiune.
Este bucătăria românească subestimată sau insuficient comunicată?
Mai degrabă insuficient comunicată. România are toate ingredientele necesare pentru a deveni un reper gastronomic: terroir autentic, produse cu indicații geografice protejate, influențe istorice complexe și o memorie culinară extrem de bogată.
Problema nu este lipsa valorii, ci lipsa unei narațiuni coerente și contemporane. Țări precum Italia, Franța sau Japonia au reușit să transforme gastronomia într-un instrument de branding cultural. România este încă la începutul acestui proces. Eu cred că gastronomia românească merită să fie prezentată nu doar ca tradiție, ci ca expresie modernă a unei civilizații culinare.
De ce Buzău și nu București? Și cât de important este ca un restaurant să fie ancorat într-un loc, într-o geografie clară?
Pentru că autenticitatea începe cu locul. Dacia nu putea să se nască oriunde. Buzăul reprezintă fundamentul conceptului meu: de la produsele locale și tradițiile gastronomice până la patrimoniul cultural și natural al regiunii.
Avem Babicul de Buzău, Cârnații de Pleșcoi, Pitușca de Buzău, Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului și o identitate regională extrem de puternică. Toate acestea oferă un context real și credibil. În fine dining-ul contemporan, conceptul de terroir este esențial. Un restaurant devine relevant atunci când exprimă locul din care provine. Buzăul nu este doar o adresă pentru Dacia, ci sursa întregii sale identități.
Babicul de Buzău a primit certificarea europeană IGP. Cum a fost această luptă și ce înseamnă pentru dumneavoastră această recunoaștere?
A fost unul dintre cele mai solicitante și mai importante lucruri pe care le-am făcut. Ani de documentare, dosare, validări la nivel european, negocieri, reveniri. Există momente în care renunți mental și trebuie să îți reamintești de ce ai început. Eu am început pentru că știam că Babicul de Buzău nu este doar un produs local, este o civilizație în sine, cu o rețetă, un microclimat, un know-how transmis din generație în generație care nu poate fi reprodus în altă parte.
Certificarea IGP înseamnă că Europa a recunoscut oficial acest lucru. Că Babicul de Buzău stă acum la aceeași masă cu Parmigiano Reggiano, cu Prosciutto di Parma, cu produsele care definesc identitatea gastronomică a unor națiuni întregi. Pentru mine personal, este validarea că merită să lupți pentru lucrurile în care crezi, chiar și când drumul este lung și anevoios. Iar pentru Dacia, înseamnă că servim un ingredient cu recunoaștere europeană oficială, iar asta schimbă complet conversația cu oaspeții internaționali.
Dacia este furnizor oficial al Casei Regale și dețineți atestatul Escoffier. Ce reprezintă aceste distincții pentru dumneavoastră?
Sunt două tipuri de recunoaștere care, împreună, spun o poveste completă despre ce este Dacia.
Calitatea de furnizor oficial al Casei Regale nu se obține prin cerere sau prin campanie de imagine. Este rezultatul unui standard menținut constant, al unei relații bazate pe încredere și pe excelență necompromisă. Pentru mine, este cea mai onestă validare a muncii noastre, pentru că vine dintr-un context în care așteptările sunt ridicate și nu există loc pentru aproximare.
Atestatul Escoffier adaugă dimensiunea tradiției gastronomice europene de înaltă clasă. Auguste Escoffier a codificat standardele bucătăriei clasice, iar apartenența la această linie de continuitate ne plasează într-un context internațional bine definit. Nu suntem un restaurant care se inspiră din fine dining, suntem parte din el.
Cele două distincții îmi oferă, în același timp, o responsabilitate pe care o simt zilnic. Nu poți purta aceste titluri și să te mulțumești cu suficient. Ele cer mai mult de la tine în fiecare zi.
Există riscul ca, odată „tradusă” pentru fine dining, tradiția să își piardă autenticitatea? Cum păstrați echilibrul între rețeta originală și reinterpretarea creativă?
Riscul există atunci când forma devine mai importantă decât fondul. Eu cred că reinterpretarea trebuie să evolueze gustul, nu să îl anuleze. Un preparat poate avea o prezentare contemporană, tehnici moderne și o estetică sofisticată, dar trebuie să păstreze memoria gustului și emoția care l-au consacrat.
La Dacia, autenticitatea începe întotdeauna cu produsul și cu povestea lui reală. Construiesc experiența în jurul adevărului gastronomic, nu invers. Dacă un oaspete nu mai recunoaște esența preparatului, atunci nu mai vorbim despre reinterpretare, ci despre ruptură.
Am răsfoit meniul și am văzut că fiecare preparat are un nume cu referință culturală. Cum ați construit acest meniu?
Meniul a fost gândit ca o formă de storytelling cultural. Nu mi-am dorit o simplă succesiune de preparate, ci un parcurs prin istoria, geografia și imaginarul românesc.
Fiecare nume are rolul de a deschide o conversație și de a crea context. Mă inspir din literatură, patrimoniu, personalități istorice, legende și simboluri culturale. Preparatul devine astfel mai mult decât un act gastronomic, devine o experiență de descoperire. Oaspetele nu consumă doar un produs, ci intră în contact cu o poveste, cu un loc și cu o parte din identitatea noastră colectivă.
Cum îmbrățișează publicul român reinterpretarea gastronomiei tradiționale în format fine dining? Este România pregătită să își consume propriul patrimoniu culinar într-o formă premium?
Cred că România este mai pregătită astăzi decât a fost vreodată. Văd un interes tot mai mare pentru identitate locală, produse autentice și experiențe cu sens. Publicul nu mai caută doar consum, ci emoție, poveste și apartenență.
Desigur, există încă o perioadă de educare a pieței, însă văd din ce în ce mai mulți oameni care înțeleg că valoarea unui preparat nu stă doar în ingredient, ci și în patrimoniul cultural pe care îl reprezintă. Când gastronomia este prezentată cu respect, coerență și excelență, publicul răspunde.
Cred că următoarea etapă a gastronomiei românești nu este imitarea modelelor externe, ci redescoperirea propriilor rădăcini și transformarea lor într-o experiență contemporană. Iar acesta este exact rolul pe care Dacia Romanian Dining și l-a asumat.
